Doar pentru o secundă de aş putea să o fac,
Cu haina timpului o să mă îmbrac.
Ca o statuie voi sta de voi fi nevoită,
Doar pentru a sta timpul, doar o clipă.
Să-l pot opri aici şi acum, pentru un moment,
Pentru că greşelile îmi sunt în subconştient.
Nu vreau ca timpul să treacă, pentru că vom muri
Şi vom avea morminte, ce cu timpul se vor înegrii.
Suntem oameni şi nu profităm de prezent,
Ceea ce facem, nu e un lucru deloc eficient...
Ne săpăm singuri mormântul de veci,
Fără să realizăm că deja suntem sub beci.
Prietenii vin şi pleacă, moartea ne ia şi ne lasă,
Singuri fără nimeni pe drum, folosindu-se de a sa coasă
În întuneric stăm de atunci pentru o veşnicie,
Având o stare pe care nimeni n-o va putea descrie.
Ai nostri fraţi, părinţi, prieteni, de-am avut
Vor simţi cu toţii că s-au pierdut, măcar la început.
Vor simţi că brusc, ceva din ei s-a evaporat,
Că lumea, acum, s-a terminat.
Vor fi regrete, ce nu s-au zis la timpul potrivit
Vor simţi că au închis ochii şi de un zid s-au lovit,
Că n-au ştiut, că n-au crezut, că nu ne-au susţinut
Tot ce a rămas acum, sunt doar lacrimi ce s-au aşternut.
Trebuie să oprim timpul pentru o secundă,
Pentru ca timpul nostru, al tuturor, să corespundă.
Să spunem acum şi pentru totdeauna şi oricând putem
Că iubim ceea ce am fost şi ceea ce suntem.
Că nu regretăm cu cine am fost şi ce am făcut
Pentru că altfel prezentul nu l-am fi cunoscut.
Trebuia să fim recunoscători şi dacă n-am fost, să începem să fim
Să începem să trăim viaţa la maxim, fără să ne oprim.
Să trăim, pentru că într-o zi nu vom mai fi aici.
În mormânt când vei fi, nu vei mai putea să te ridici.
Doar pentru o secundă de aş putea să o fac
Cu haina timpului, eu, am să mă îmbrac.