“Ar trebui să facem viaţa asta să merite şi eu o să fac asta” sunt vorbele pe care mi le spunea o prietenă serile trecute. Are dreptate? Cu siguranţă. Ar trebui să se gândească mai multe persoane la acest lucru? Categoric.
"fericirea?"
aud adesea acest cuvânt
împrejuru-mi e rostit
dar nu și-n al meu gând...
de ce fericire dragă?
de ce nu-mi vii?
de ce nu-mi calci p-al meu pământ...?
de ce nu vii o zi?
o zi ar fi d’ajuns
să știu ce-i fericirea
să-mi înseninezi privirea
să fiu iubit, să fiu iubită
să trăiesc pentru o zi,
să ştiu că-s mulţumită.
că tot ce fac, are un rost,
şi că nu am risipit un loc,
un loc pe acest pământ,
un loc în lume şi în trup.
Suntem cu toţii fericiţi? Clar nu. Dar ce este această fericire? Fericirea mea? Fericirea ta? Fericirea persoanei X? O definiţie? Da, fericirea este acea şi citez “stare de mulțumire sufletească intensă și deplină”. Ce înţeleg eu de aici? Fericirea depinde de fiecare dintre noi în parte, trebuie doar să acceptăm frumosul din oameni, din lucruri, din natură. Înţeleg că sunt perioade stresante dar atât, este si va fi doar o “periodă”, pe moment este greu. Vor veni vremuri mai bune, vremuri mai rele, dar cui îi pasă? Viaţa merge mai departe in ciuda acestor impedimente. Trebuie să ne bucurăm de prezent pentru că dacă vom fi atât de concentraţi pe viitor, ce ne rămâne? Ajungem la bătrâneţe regretând că nu ne-am bucurat de prezent, de persoanele care ne-au fost alături şi când ne-au fost alături, pentru că ce să vezi? Este prea târziu să le mulţumim pentru că nu se mai află printre noi, indiferent de ce înseamnă acest lucru. Noi trebuie să mergem mai departe, e greu, dar lucurile acestea ne fac mai puternici. Până în momentul de faţă, cu siguranţă majoritatea persoanelor care citesc acest articol au trecut prin clipe grele, clipe care şi acum dor. Momente care s-au întipărit adânc în sufletul nostru. Recunosc, şi eu am acele amintiri din trecut întipărite în suflet şi plâng, plâng când nu mai pot. Plâng pentru că doare, plâng pentru că sunt om. E normal, e normal să ne doară şi e perfect normal să plângem. Trebuie să conştientizăm că nu suntem singuri, indiferent de cât de singuri ne simţim.
Vreau să simt şi să pot iubi
Vreau să fiu iar om, să excelez
Dar îmi e teamă că voi orbi,
Iar la necaz, n-am la cine s-apelez
Cum faci asta? Cum faci să fii fericit? La această întrebare trebuie să îţi răspunzi singur, nimeni nu are dreptul să îţi impună ce să faci şi să iţi zică pe ce potecă să o iei la drum. Un sfat sau o părere sunt binevenite dar atât, se trage linie de aici încolo. Trebuie să ştii când să spui “STOP” dar totuşi să iei şi în considerare acele sfaturi. Să nu fie nici exagerat dar nici să fii indiferent faţă de situaţiile în cauză.
Aş vrea să pot, să aştept, să fiu,
Să ştiu ce scop am, de ce exist,
Pentru că-n viaţă sunt doar turist,
Pentru acest rol, n-am dat interviu
Toate aceste lucruri ţin şi de sincronizare. Nu putem forţa lucrurile, de fapt, putem, dar niciodată nu a ieşit un lucru bun din asta. Nimic nu se întâmplă fără un scop anume. Poate că nu acum, poate că nu e încă momentul potrivit pentru a decide ce vrei să faci şi ce înseamnă pentru tine “fericire”. Viaţa are atât urcuşuri cât şi coborâşuri. Noi trebuie să ştim cum să profităm de fiecare ocazie astfel încât să ne dezvoltăm noi ca persoană dar şi să descoperim lucrurile care ne plac. Trebuie să ieşim din zona de confort şi să nu ne mai gândim la lucruri precum “nu este de mine”/ “nu sunt făcut pentru asta”. Nu e aşa. Din moment ce nu ai încercat, nu prea ai dreptul să zici ce ţi se potriveşte şi ce nu ţi se potriveşte. Viaţa ne pune la încercare la fiecare pas şi pentru asta noi trebuie să fim pregătiţi.
M-am născut, trăiesc şi sunt în viaţă
Nu doar să respir şi ca să mor.
Aleg să joc tango, cu viaţa până mor.
Aleg să trăiesc, să fiu nemuritor.
Iubiţi-vă, iubeşte-i pe cei dragi, profitaţi de fiecare ocazie pentru că niciodată nu ştiţi când e ultima zi pe pământ şi e păcat ca ultimile tale clipe să fie concentrate pe idea “ am pierdut atâtea ocazii, puteam mai mult, puteam”.